Trei epave – una antică și două mai recente – au fost descoperite la adâncimi de scufundări pe platforma continentală tunisiană în timpul unei misiuni arheologice mediteraneene efectuate pentru UNESCO și pentru opt dintre statele sale membre în august și septembrie anul trecut. Alte trei epave antice de adâncime cunoscute anterior au fost revizuite în expediție – ale căror rezultate au fost dezvăluite abia recent.
Douăzeci de cercetători din Algeria, Croația, Egipt, Franța, Italia, Maroc, Spania și Tunisia au colaborat la expediția de 14 zile la bordul navei științifice franceze Alfred Merlin.
Echipa lucra la două proiecte autonome. Un grup explora zona Skerki Bank a Canalului Sicilian mai aproape de platforma continentală tunisiană, în timp ce celălalt urmărea expedițiile exploratorilor americani Robert Ballard și Anna Marguerite McCann din anii 1980 până în anii 2000 către capătul italian al canalului, cu scopul de a captura imagini de înaltă rezoluție ale a trei epave romane descoperite anterior, aflate între 750 și 850 m adâncime.
Echipa a folosit Alfred MerlinSonarul și echipamentele subacvatice de cartografiere și imagistică pentru a găsi și înregistra epavele, apoi au implementat ROV-uri cu o înălțime de până la 900 m pentru a le supraveghea.
Canalul Sicilian a fost în antichitate o rută comercială de 90 de mile, care mergea spre nord-est, de la ceea ce este acum Tunisia în Africa de Nord până la insula Sicilia. Este predispus la furtuni și vânturi puternice, iar recifele ascunse ale Skerki Bank de sub el ajung aproape la suprafață pe alocuri.
Explorarea a fost efectuată într-o zonă deosebit de periculoasă numită Keith Reef, dezvăluind cele trei epave necunoscute anterior, desemnate SK 1, 2 și 3.
S-a estimat că SK1 și SK2 datează de la începutul secolului al XIX-lea și al XX-lea. SK19, situată între 20 și 1 de metri adâncime, era o „epavă metalică mare motorizată” fără urme de încărcătură. Gruasele bărcii sale de salvare erau orientate spre exterior de fiecare parte și nu exista niciun semn de barcă de salvare, ceea ce sugerează că oamenii de la bord ar fi putut să iasă liber.
SK2, la o adâncime de 65 m, era o epavă de lemn de 15 m din aceeași epocă aproximativă și, fără a vedea vreun motor sau încărcătură, considerată a fi o barcă de pescuit. La fel ca SK1, acum necesită cercetare de arhivă pentru a identifica.
Al treilea loc de epavă, tot la 65 m, a fost considerat probabil a fi cel al unui vechi vas comercial de 15 m, datând între secolul I î.Hr. și secolul al II-lea d.Hr. și care conține amfore, posibil pentru transportul vinului.
Epave romane revăzute
Cele trei nave comerciale romane revizuite, desemnate G, F și D, se aflau între 750 și 850 m adâncime pe platforma continentală italiană.
G datează din secolul I d.Hr. și ar fi transportat mărfuri comune și amfore între porturile din vestul Mediteranei. F, din aceeași perioadă, transporta și granit și o substanță organică dispărută de atunci, în timp ce cea mai adâncă epavă, D, era și cea mai veche.
Datând din secolul I î.Hr., această navă fusese încărcată cu cel puțin 1 tipuri diferite de amfore plus ulcioare, oale și alte ceramice mai mici, lămpi și greutăți de piatră.
Cercetătorii s-au temut că aceste epave ar fi putut fi jefuite de la descoperirea lor, deoarece se aflau în afara apelor teritoriale, dar au fost descrise ca fiind „în mare parte netulburate”. În prezent, acestea intră sub incidența Convenției UNESCO din 2001 privind protecția patrimoniului cultural subacvatic.
Croația, Egipt, Franța, Italia, Maroc și Spania au contribuit la finanțarea UNESCO misiune, Italia oferind și sprijin naval.
Tot pe Diversnet: Scafandrii sondează epava antică de marmură din Med, Epava romană, cea mai mare din estul Med, 300 de amfore găsite – conținut, etichete și tot! Planet Ocean: Tides se schimbă câștigătorii
